Ce amară e cafeaua , soarele
apune, ce cer roșu și frumos, vă rog gânduri, fugiți de mine, nu mă
chinuiți, sau iarăși e una din acele zile. Știi acele zile care te fac să răsufli
cu greutate, acele zile pe care ți-ai dori să le schimbi, acele zile care te
fac să strigi de durere. Deodată îți apar in fată peisaje abstracte în alb
negru, acele zile pe care le poți vedea in picăturile reci ale toamnei. Banca
umedă din parc iși amintește, acele frunze aurii au văzut, eu nu am uitat.
Asculta-mă, asculta-mă tu, toamnă, tu, asculta-mă, căci ești prietena mea, doar tu stii ce simte
trupul meu. Tu îmi vezi rasuflarea rece și tu o știi pe ea.
Deodată tresar,
soarele a dispărut, iar e intuneric, gânduri absurde, voința de a schimba ceva,
ceva ce nu mai este, ceva ce a dispărut ca stelele spre dimineață. Nu vreau sa
inchid ochii, e prea dureros, mi-e frică să mă gandesc ce va fi mai departe, nu
vreau să te mai văd, imi fringi sufletul dar imi incălzesti inima. M-am saturat de frumusețea
dureroasă, sunt obosit, nu mai vreau vise. Te-am iertat demult. De ce nu ma
lasi să plec mai departe, sau eu nu imi doresc asta? Caut răspunsul in acea zi, mă trezesc din nou
acolo, acea banca singuratică, acea toamna rece, acel eu trist, acea ceață
deasă prin care se vedea doar un bec care lumina cu greu. In culori de creion
văd pașii tăi grabiți, tablouri cu zâmbete, fericire, căldura. Aud pași, pași
grabiți, dar ceața nu vrea să îmi arăte nimic... Din nou totul e opac, defapt
nu, aud, aud acea muzică când ne priveam in ochi ore intregi si tăceam, taceam
si mă uitam in ochii pentru care puteam să trec prin iad numai pentru ca să îi
vad o secundă. Văd acea dragoste ce poate fi văzută doar pe filele unei cărți.
Vântul rece ma trezeste, mii frig, dar m-ai invatat sa am rabdare, te astept. Cu
capul plecat in amintiri greoaie simt o căldura ce se apropie incetșor de mine,
nu vreu să privesc in sus, mi-e teamă, știu ce va urma. Nu! fugi de aici, strig
in tăcere, dar mână caldă îmi ridică bărbia, si din nou acei ochi, acei ochi
doar că acum sunt inlăcrimați, plini de tristețe. Ei mi-au spus totul, am
simtit acele buze amare pe fruntea mea, si o șopată, o singură șoaptă ce mi-a
luat răsuflarea. “Scuză-mă, adio, te iubesc”. Ajunge,
punct pe azi.
No comments:
Post a Comment