Fară Titlu

         Se întâmplă câteodată sa pui la repeat aceiași piesă ce iți place mai mult, ea te pune pe gânduri, gânduri ce te fac să fii de nerecunoscut. Cât de tare poate sa iți intoarcă viața o simplă întîlnire, o simplă vorbă, se mai întimplă pe parcurs să te dezamagești în multe lucruri, dar se mai înâmplă să dai peste ceva ce iți întorce zilele cu talpele în sus, te face să sai în sus ca un copilaș, să te bucuri că în acea minută ai fost în locul potrivit, o simplă întâmplare? zâmbet, tristețe, pânză de momente neașteptate, plăcute, dans haotic printre frazele dimineții, zâmbet că este, tristețe când nu este, zâmbet... tristete... mersi...

Amintiri False

Podea de lemn, note de pian pe fundal. Pe masă colb de un deget, ceasul vechi de pe perete e oprit, demult nu a mai fost repornit, o vază cu flori uscate pe masă. Afară vânt și ploaie de toamnă, trist peste fereastră. El stă jos, ghemuit într-un colț întunecat al casei. Demult nu a mai văzut lumina zilei, îi este frică să deschidă ochii. Repetă continuu un singur nume pe care nimeni nu îl mai auzise până atunci.

                Îi este frică, de ce? nici eu nu pot răspunde. S-a închis în sine și visează, viseză  fericire și  durere, sete și ploaie, curcubeu în beznă. Înghite cu greu, suferă imens, nici sînge nu mai are, vene uscate, e plină inima cu noroi călduț. Dar ce îl mai face să respire? Speranța? Durerea? Sau pur și simplu frica de moarte? Sau nu se mai satură de acele amintiri false, de acea Ea. E ca o fantomă pentru mine, nu știu cine e ea.

                Era o zi de februarie, deși era iarnă, afară ploua. Stătea într-o gară  pustie, în mână un  trandafir aprope înnegrit de frig. Tremura, dar aștepta... cu răbdare și curaj inima plină îi era, era... În cealaltă mână, de ploaie apăra o hârtie scumpă , din bucăți făcută, căci fu ferfelețită de vânt și ploi. Era un bilet pe care scria ora de așteptare. Timpul îi storcea răbdarea, își pierdea încet speranța, dar visa, visa momente, zâmbete, își crea amintiri, amintiri pentru a fi mai fericit, își închipuia o lume perfectă împreuna cu ea, dar cine e ea?  O fantomă din trecut? Un vânt sau scrum de foc?

                Dar mult așteptatul vuet se aude. Ora fixă. Coboară. Merge drept spre el, îi răpește sufletul cu privirea ei diabolică, apoi trece pe lânga el zâmbindui sarcastic. O idee tâmpită la acel moment l-a pălit, s-a dus după ea. Doar atât ,,știu”.

Da, ai simțit și tu, când îți place de cineva, devii timid, încui gura cu cheia, te porți ciudat, privire fricoasă și ... Sau poate eu sunt naiv?  prietene, niciodată nu ai să înțelegi cum iubește o femeie. Ea te poartă prin nori apoi tot ea  îți suge tot sângele cu pai subțire, încetul cu încetul ca să simți durere fiecare secundă, fiece clipă. Deseori visăm dragoste pură, visăm persoane ce le dorim alături, visăm cum sărutăm, iubim, strângem în brațe și pur și simplu ne plimbăm de mână. Pentru unii aceste vise sunt dorințe, pentru alții amintiri false.

El nu e vinovat, își dorea să simtă acea căldură pe care toți o laudă și o ridică în ceruri, el își dorea doar iubire.

Scrisori de dragoste

    Click înainte de a citi      

     

            Întinși pe iarbă, soarele bate puternic, cu greu mă uit la el. Te țin strâns de mână de parcă nu te văzusem  o veșnicie. Alergăm prin flori de câmpie, te cuprind, te sărut și din nou îți iei zborul printre nori. Tresar, respir cu greu, transpirat cu ochii umezi. Iarăși acel vis, iarăși acele dureri, iarăși ea. Cât oare o să mă mai chinui așa, poate merit? Mă uit la ceas, ora patru diminiața, mă uit pe fereastă spre orizont, abia începe să lumineze. Îmi este frică să adorm, sunt obosit, aș vrea să pun capăt chinurilor, dar cum? Trebuie să găsesc acea cutie, poate acolo e răspunsul.

             Mă ridic din pat cu greu, îmi geme pieptul de durere. Merg spre dulapul meu și caut pe apucate acea cutie. Atent o iau și o pun pe pat, mă uit la ea, nu mă pot hotărî, să o deschid sau nu. În frigider am găsit o sticlă de Martini, îmi umplu un pahar. Deschid atent cutia, o fotografie alb negru un pic boțită, scrisori îngălbenite de timp. Această cutie e tot ce a mai rămas de la acele timpuri. Îmi aduc aminte de acele senzații când aștepti o scrisoare, e de nedescris. Scot una la întâmplare, o deschid și încep a citi:  „Hello , zâmbești acum, am ghicit? He he he știu că e așa.”. Deodată zâmbesc, îmi aprind o țigară și citesc mai departe.  „A trecut câteva luni de când vorbim, aștep cu nerăbdare ziua în care o să ne vedem, număr minutele. Cum ți-am dat eu voie să mă minți așa de tare încât să mă îndragostesc până peste urechi?”. Gust din Martini, mai trag un fum. Curând bătrânul soare va răsări. Mai scot o scrisoare la întâmplare, „Salut Zay, îți vine să crezi? Un an de zile deja, un an de zile...  a trecut așa de repede, îmi aduc aminte de ziua în care te-am văzut prima dată: afară frig, vântul bătea, dar odată ce ți-am prins privirea totul   s-a schimbat, soarele a ieșit și îmi încălzea obrajii. Una îmi pare rău, depărtarea aceasta mă distruge, vreau să fii alături de mine în această zi, să mă ții de mână și să mă săruți așa cum îmi place mie. ”  Nu vreau să mai continui, simt durere. De ce oamenii se iubesc? Apoi se despart, se urăsc, certuri, dureri de piept, lacrimi și tăcere? A fost prima dragoste. Dar dacă s-a terminat așa poate nu a fost dragoste adevărată?  Nu mai contează, trebuie să trăiesc, vreau să fiu fericit.

            Soarele răsare. Demult n-am mai văzut o așa frumusețe. Adun cu greu toate scrisorele pe fereastră, beau ce a mai rămas în pahar. Mă uit cu milă la ele, câtă frumusețe, câtă dragoste, câtă durere. Cândva erai tot ce am avut mai scump, acum vreau să fii doar o amintire. Nu, nici amintire nu îmi doresc să fii.

Privesc atent cum ard,  nu am aer, ochii mi s-au înlăcrimat, adio draga mea. Vântul de dimineață ridică scrumul în aer, se duc amintirile mele, se duc. Mai am fotografia în mâini, mă uit la ea pentru ultima dată, o sărut pentru ultima oară.  Scuză-mă, dar trebuie să renunț, nu pot merge așa mai departe. Fie că această zi să fie o nouă filă dintr-o altă carte.

Joi

Click înainte de a incepe să citești

Joi, in fiecare zi de joi ieși la plimbare. Vîntul de vară dansează prin frunzele copacilor. O minunată seară de joi, o minunată seară de vară.          

”-          Te-ai obișnuit să pășești singur, să nu ai nevoie de nimeni, dar recunoști că toate astea sunt doar o mască. Nimeni nu îți poate vedea adevărata față, adevăratul suflet. Te-ai obisnuit cu singurătatea, sau așa te simți in siguranta? De ce până in ziua de azi ești singuratic? De ce îi respingi pe toți? Tu mai bine ca alții știi că nu toți oamenii sunt la fel.

-          De asta mă tem, dacă erau toți la fel ar fi mai ușor.

-          Iartă omule, iartă, căci o să înebunești în tacere.

-          Iertarea nu schimbă și nu șterge faptele.„

Mă opresc, nu are sens, aude doar tăcerea lucrurilor. Ce poate să i se întimple unui om ca să îi fie frică de viață?  Doar el știe răspunsul. Merge la locul lui preferat, la acel mal abrupt, îi place să asculte cum curge apa. Ridică fața în sus, închide ochii, vîntul trece prin păr, strînge iarba în pumni și ascultă, ascultă...

Nu, nu e singur, el iubește în tăcere.

Singuratatea e o gară veche
Cu liniile scoase demult.
În ea nimeni nu vine,

nimeni nu trece...

Trecut - Prezent

Click înainte de a începe a citi.

           Seara în tren... drum lung. Plictisit te uiți pe geam cum apune soarele. Dintr-o dată parcă totul a aţepit, nici zgomotul de la calea ferată nu se mai aude, de parcă s-a oprit timpul... doar eu și acel asfințit roșu, fierbinte.

              

       Straniu, dar spre seara îți pare totul așa de greoi, dar totodată frumos,  parcă ceva ți-ar răpi răsuflarea. Nu, nu ignora, lasă să te ducă acel val de fierbințeală cât mai departe.  Chipuri diferite, oameni diferiți, momente și senzații plăcute. Îți vezi viața ca o peliculă de film, dar totuși ce cauți acolo?  Zâmbete, tristețe? Bucurii sau dezamăgiri? Cum ai ajuns aici ?

     

       Ce e fericirea? Te întrebi tu privind spre acel orizont roșiatic. Ai avut în viață de toate. Uite-te atent: acea vară, acel  prim sărut ce nu îl vei uita niciodată și tot atunci și prima dragoste. Da… frumoasă vară a fost. Liceu, mmm anii de liceu… prima țigară, nopţi nedormite. Dar nu, nu e ceea ce cauți. Poate e ea? Cea care poate ai iubit-o? Crezi? Acea stație de autobuz, în acea zi posomorâtă, acea fată cu ochi căprui, cu părul auriu, cu zâmbetul mereu pe față. Da, da! Ea e! Ai condus-o până acasă căci nu avea umbrelă și te-ai îndrăgostit. Frumoase amintiri , dar cu cât mergi mai departe devii tot mai trist și mai trist. Atunci aveau totul o limită și realizai asta. Ca și acea fericire… într-o zi posomorâtă ai întâlnit-o  și tot într-o așa zi a și dispărut. Viitor nu mai există, doar durere și… nu merită.

        Trenul semnalează zgomotos și deodată se aude un mârâit nemulțumit. Zâmbești fericit și privești atent ființa ce adorme din nou pe brațele tale. Ce prost sunt, ce căutam eu în spate și nu priveam la mine în brațe… Treci ușurel cu mâna prin părul ei și îi șoptești ”Mulțumesc că ești„.

        Cine te sărută fară motiv? Cui îi place să-ți sară în spate, să te doboare jos, apoi să vă rostogoliți prin iarbă? Cine te mușcă de ureche în timp ce dormi? Cine, când ești supărat foc, se uită la tine cu o privire șireată până bufnești în râs și îți trece totul? Da! Da! Ea…

        O săruți ușurel pe frunte, ea se trezește și întreabă ”Gata? Am ajuns?„. Tu zâmbești și îi răspunzi că nu. Ea somnorosă, cu părul zburlit, se uită într-un ochi  la tine, tu o cuprinzi și îi șoptști ”Am vrut să iți spun doar că ești fericirea mea„.

Dragostea - cea mai mare putere și cea mai mare slăbiciune a omului.

Seara

         Click inainte de a incepe a citi

          Ce amară e cafeaua , soarele apune, ce cer roșu și frumos, vă rog gânduri, fugiți de mine, nu mă chinuiți, sau iarăși e una din acele zile. Știi acele zile care te fac să răsufli cu greutate, acele zile pe care ți-ai dori să le schimbi, acele zile care te fac să strigi de durere. Deodată îți apar in fată peisaje abstracte în alb negru, acele zile pe care le poți vedea in picăturile reci ale toamnei. Banca umedă din parc iși amintește, acele frunze aurii au văzut, eu nu am uitat. Asculta-mă, asculta-mă tu, toamnă, tu, asculta-mă, căci  ești prietena mea, doar tu stii ce simte trupul meu. Tu îmi vezi rasuflarea rece și tu o știi pe ea.

            Deodată tresar, soarele a dispărut, iar e intuneric, gânduri absurde, voința de a schimba ceva, ceva ce nu mai este, ceva ce a dispărut ca stelele spre dimineață. Nu vreau sa inchid ochii, e prea dureros, mi-e frică să mă gandesc ce va fi mai departe, nu vreau să te mai văd, imi fringi sufletul dar imi incălzesti inima. M-am saturat de frumusețea dureroasă, sunt obosit, nu mai vreau vise. Te-am iertat demult. De ce nu ma lasi să plec mai departe, sau eu nu imi doresc asta? Caut  răspunsul in acea zi, mă trezesc din nou acolo, acea banca singuratică, acea toamna rece, acel eu trist, acea ceață deasă prin care se vedea doar un bec care lumina cu greu. In culori de creion văd pașii tăi grabiți, tablouri cu zâmbete, fericire, căldura. Aud pași, pași grabiți, dar ceața nu vrea să îmi arăte nimic... Din nou totul e opac, defapt nu, aud, aud acea muzică când ne priveam in ochi ore intregi si tăceam, taceam si mă uitam in ochii pentru care puteam să trec prin iad numai pentru ca să îi vad o secundă. Văd acea dragoste ce poate fi văzută doar pe filele unei cărți. Vântul rece ma trezeste, mii frig, dar m-ai invatat sa am rabdare, te astept. Cu capul plecat in amintiri greoaie simt o căldura ce se apropie incetșor de mine, nu vreu să privesc in sus, mi-e teamă, știu ce va urma. Nu! fugi de aici, strig in tăcere, dar mână caldă îmi ridică bărbia, si din nou acei ochi, acei ochi doar că acum sunt inlăcrimați, plini de tristețe. Ei mi-au spus totul, am simtit acele buze amare pe fruntea mea, si o șopată, o singură șoaptă ce mi-a luat răsuflarea. “Scuză-mă, adio, te iubesc”. Ajunge, punct pe azi.