Somn Uosor

Noapte bună puișor,
Îți doresc un somn ușor,
Îngerașii dintre stele,
Să iți vegheze visele,
Eu voi fi o stea aparte,
Ce voi sta în somn departe,
Îți voi scrie poiezii,
Ca cu un zâmbet să revii,
Eu la tine mă gândesc,
Noapte bună îți doresc,
Mâine in zori te voi trezi,
Neață eu îți voi șopti :p

După ploaie

După ploaie, e așa frumos afară. Stau pe un scaun puțin umed, nu eram atent la el – eram pe gânduri.

Privesc atent cum picăturile de pe o frunză cad pe iarbă. E așa liniște, toți au fugit de ploaie. O stare de spirit un pic greoaie, gânduri la viață, la ceea ce a fost, ce este, ce va fi. Pentru ce suntem noi, pentru ce oamenii au darul de a zâmbi, de a plânge, de a simți ceea ce simt ; de unde au puteri pentru a trece peste sițuatii complicate. O liniște totală în suflet – liniște înainte de furtună –  așa spun oamenii. Gândesc limpede, iubesc trist. Privesc asupra momentelor care s-au petrecut cu ceva timp în urmă și mă întreb dacă totul are un sens sau pur și simplu viața curge la vale . Şi dacă pur și simplu așa a fost să fie, dacă totul se întâmplă în urma faptelor noastre ? Gândesc limpede...

                Sute, mii de gânduri, asupra întâmplărilor, trec prin cap. Dar ar fi putut să fie altceva, ceva să nu se întâmple sau unele lucruri să meargă altfel ? O taină cât universul de mare: de ce putem vorbi şi de ce putem merge, de ce putem iubi, răni, săruta, omorî şi învia ? Puține răspunsuri, sunt doar un om ca și alții, cu o mie de întrebări și răspunsuri incomplete. Vântul îmi bate în față şi scutură picăturile de ploaie de pe copac, peste mine.

                Mulți oameni apar în viața noastră, mulți dispar. Semnificația unora este minoră, de unii ne aducem aminte în clipele vesele, de alții în clipele mai triste, de unii nici nu ne amintim.  Dar apar foarte rar, în viață, acei oameni fară de care îți este greu să respiri.  Ce ne leagă pe noi de alţii? Căci toți suntem diferiți. Care e scopul de a avea prieteni, de a fi cu cineva împreună? E o deprindere moștenită din trecut? Frica de singurătate? Nu știu pentru mine ce e.

                Frumos apus, după care vine o noapte senină, stele, lună, şi acele ganduri, la acel om, care te face să respiri mai greu, sau mai ușor.

                

Ultima Scrisoare

„ Ochii tăi îi visez în fiece noapte și nu îi pot ... ”

Strânge bucata de hârtie în pumn și o aruncă în foc. De 4 zile încearcă să scrie o scrisoare în care să poată așterne tot trupul, gândurile, dragostea, frica... Roade pereții cu unghiile, se trage de păr și adoarme în lacrimi deja de atâta timp; dar cândva erau de nedespărțit - ce poate schimba o simplă zi? Totul. A rămas un străin într-o lume necunoscută, o lume opacă, plină de dureri ce te rănesc continuu, iar prafuri din greșelile tale îți distrug craniul pe dinăuntru. Acolo nu există nici bine, nici rău, ci doar greu, nori de un negru apăsător și un aer care te sufocă din ce în ce mai tare. Parfumul ei îl mai simți pe pernă, pe hainele tale mai găsești fire de păr. De multe ori adormea în brațele tale. Azi toată ziua ai simțit mirosul ei. Ți se pare ca înnebunești încet, încet, nu mai observi nimic, te trezesși cu ea, adormi cu ea...

Golește paharul de bourbon și ...

                „ Nu arunca această bucată de hârtie, este bucată din sufletul meu. Te rog, citește.

Scuză-mă de acest scris, îmi tremură mâna. Îmi amintesc de momentele când nu ne era greu să zâmbim. De aici s-a inceput, de la acel zâmbet ce mi l-ai dăruit cu atâta căldură, cu atâta tandrețe. Poate o să ți se pară amuzant, dar m-am zăpăcit atunci, nu știam ce e cu mine, de parcă m-am trezit undeva printr-o câmpie și eram doar noi doi. Puteam să te privesc ore întregi.

                Înghit noduri privind aceste fotografii de timp îngălbenite, ochii tăi triști îmi adâncesc rănile și mai mult. Ohh... tu, tu ai fost cea care m-ai învățat să găsesc luminițe în cele mai întunecate părți ale lumii, tu m-ai făcut să ințeleg adevăratul gust al ploii, tu mi-ai arătat frumusețea răsăritului și tristețea apusului. M-ai purtat aiurea prin lucruri simple, frumoase, îmi cântai dragostea înainte de somn. Eram un om ca toți oamenii, vedeam viața ca pe un simplu ciclu al universului. Dar tu m-ai prins din zborul acesta, iar pentru asta, toată viața mea a fost, este și va fi la nesfîrșit dedicată doar ție. Încă o noapte nedormită, încă un gând gol, încă o amintire ce te alungă în vise dureroase. ”

Note triste, răsuflare greoaie, cioburi de amintiri...  Închizi ochii și o vezi zâmbind, în acea zi unde s-a oprit timpul pentru todeauna.  

„Zilele se aseamănă una cu alta, alerg ca un șoarece în roata sa. Îți caut privirea printre mii de

 ochi, încerc să aud șoaptele tale când îți citesc scrisorile... Dar nu te găsesc, unde ești ? Nu te mai  găsesc... Toate podurile s-au scufundat în lacrimile tale...

                Dar a mai rămas ceva ce ne va lega toata viața - acea lună, pe care o priveam împreună fiind la depărtare... Când într-o seară o vei privi și vei simți o răsuflare fantomică, greoaie, să îți aduci aminte că undeva, în această lume rece, există cineva ce iți poartă acea caldură cu care atâta timp ai umplut un suflet.

Cu drag, eu„

Fară Titlu

         Se întâmplă câteodată sa pui la repeat aceiași piesă ce iți place mai mult, ea te pune pe gânduri, gânduri ce te fac să fii de nerecunoscut. Cât de tare poate sa iți intoarcă viața o simplă întîlnire, o simplă vorbă, se mai întimplă pe parcurs să te dezamagești în multe lucruri, dar se mai înâmplă să dai peste ceva ce iți întorce zilele cu talpele în sus, te face să sai în sus ca un copilaș, să te bucuri că în acea minută ai fost în locul potrivit, o simplă întâmplare? zâmbet, tristețe, pânză de momente neașteptate, plăcute, dans haotic printre frazele dimineții, zâmbet că este, tristețe când nu este, zâmbet... tristete... mersi...

Amintiri False

Podea de lemn, note de pian pe fundal. Pe masă colb de un deget, ceasul vechi de pe perete e oprit, demult nu a mai fost repornit, o vază cu flori uscate pe masă. Afară vânt și ploaie de toamnă, trist peste fereastră. El stă jos, ghemuit într-un colț întunecat al casei. Demult nu a mai văzut lumina zilei, îi este frică să deschidă ochii. Repetă continuu un singur nume pe care nimeni nu îl mai auzise până atunci.

                Îi este frică, de ce? nici eu nu pot răspunde. S-a închis în sine și visează, viseză  fericire și  durere, sete și ploaie, curcubeu în beznă. Înghite cu greu, suferă imens, nici sînge nu mai are, vene uscate, e plină inima cu noroi călduț. Dar ce îl mai face să respire? Speranța? Durerea? Sau pur și simplu frica de moarte? Sau nu se mai satură de acele amintiri false, de acea Ea. E ca o fantomă pentru mine, nu știu cine e ea.

                Era o zi de februarie, deși era iarnă, afară ploua. Stătea într-o gară  pustie, în mână un  trandafir aprope înnegrit de frig. Tremura, dar aștepta... cu răbdare și curaj inima plină îi era, era... În cealaltă mână, de ploaie apăra o hârtie scumpă , din bucăți făcută, căci fu ferfelețită de vânt și ploi. Era un bilet pe care scria ora de așteptare. Timpul îi storcea răbdarea, își pierdea încet speranța, dar visa, visa momente, zâmbete, își crea amintiri, amintiri pentru a fi mai fericit, își închipuia o lume perfectă împreuna cu ea, dar cine e ea?  O fantomă din trecut? Un vânt sau scrum de foc?

                Dar mult așteptatul vuet se aude. Ora fixă. Coboară. Merge drept spre el, îi răpește sufletul cu privirea ei diabolică, apoi trece pe lânga el zâmbindui sarcastic. O idee tâmpită la acel moment l-a pălit, s-a dus după ea. Doar atât ,,știu”.

Da, ai simțit și tu, când îți place de cineva, devii timid, încui gura cu cheia, te porți ciudat, privire fricoasă și ... Sau poate eu sunt naiv?  prietene, niciodată nu ai să înțelegi cum iubește o femeie. Ea te poartă prin nori apoi tot ea  îți suge tot sângele cu pai subțire, încetul cu încetul ca să simți durere fiecare secundă, fiece clipă. Deseori visăm dragoste pură, visăm persoane ce le dorim alături, visăm cum sărutăm, iubim, strângem în brațe și pur și simplu ne plimbăm de mână. Pentru unii aceste vise sunt dorințe, pentru alții amintiri false.

El nu e vinovat, își dorea să simtă acea căldură pe care toți o laudă și o ridică în ceruri, el își dorea doar iubire.

Scrisori de dragoste

    Click înainte de a citi      

     

            Întinși pe iarbă, soarele bate puternic, cu greu mă uit la el. Te țin strâns de mână de parcă nu te văzusem  o veșnicie. Alergăm prin flori de câmpie, te cuprind, te sărut și din nou îți iei zborul printre nori. Tresar, respir cu greu, transpirat cu ochii umezi. Iarăși acel vis, iarăși acele dureri, iarăși ea. Cât oare o să mă mai chinui așa, poate merit? Mă uit la ceas, ora patru diminiața, mă uit pe fereastă spre orizont, abia începe să lumineze. Îmi este frică să adorm, sunt obosit, aș vrea să pun capăt chinurilor, dar cum? Trebuie să găsesc acea cutie, poate acolo e răspunsul.

             Mă ridic din pat cu greu, îmi geme pieptul de durere. Merg spre dulapul meu și caut pe apucate acea cutie. Atent o iau și o pun pe pat, mă uit la ea, nu mă pot hotărî, să o deschid sau nu. În frigider am găsit o sticlă de Martini, îmi umplu un pahar. Deschid atent cutia, o fotografie alb negru un pic boțită, scrisori îngălbenite de timp. Această cutie e tot ce a mai rămas de la acele timpuri. Îmi aduc aminte de acele senzații când aștepti o scrisoare, e de nedescris. Scot una la întâmplare, o deschid și încep a citi:  „Hello , zâmbești acum, am ghicit? He he he știu că e așa.”. Deodată zâmbesc, îmi aprind o țigară și citesc mai departe.  „A trecut câteva luni de când vorbim, aștep cu nerăbdare ziua în care o să ne vedem, număr minutele. Cum ți-am dat eu voie să mă minți așa de tare încât să mă îndragostesc până peste urechi?”. Gust din Martini, mai trag un fum. Curând bătrânul soare va răsări. Mai scot o scrisoare la întâmplare, „Salut Zay, îți vine să crezi? Un an de zile deja, un an de zile...  a trecut așa de repede, îmi aduc aminte de ziua în care te-am văzut prima dată: afară frig, vântul bătea, dar odată ce ți-am prins privirea totul   s-a schimbat, soarele a ieșit și îmi încălzea obrajii. Una îmi pare rău, depărtarea aceasta mă distruge, vreau să fii alături de mine în această zi, să mă ții de mână și să mă săruți așa cum îmi place mie. ”  Nu vreau să mai continui, simt durere. De ce oamenii se iubesc? Apoi se despart, se urăsc, certuri, dureri de piept, lacrimi și tăcere? A fost prima dragoste. Dar dacă s-a terminat așa poate nu a fost dragoste adevărată?  Nu mai contează, trebuie să trăiesc, vreau să fiu fericit.

            Soarele răsare. Demult n-am mai văzut o așa frumusețe. Adun cu greu toate scrisorele pe fereastră, beau ce a mai rămas în pahar. Mă uit cu milă la ele, câtă frumusețe, câtă dragoste, câtă durere. Cândva erai tot ce am avut mai scump, acum vreau să fii doar o amintire. Nu, nici amintire nu îmi doresc să fii.

Privesc atent cum ard,  nu am aer, ochii mi s-au înlăcrimat, adio draga mea. Vântul de dimineață ridică scrumul în aer, se duc amintirile mele, se duc. Mai am fotografia în mâini, mă uit la ea pentru ultima dată, o sărut pentru ultima oară.  Scuză-mă, dar trebuie să renunț, nu pot merge așa mai departe. Fie că această zi să fie o nouă filă dintr-o altă carte.

Joi

Click înainte de a incepe să citești

Joi, in fiecare zi de joi ieși la plimbare. Vîntul de vară dansează prin frunzele copacilor. O minunată seară de joi, o minunată seară de vară.          

”-          Te-ai obișnuit să pășești singur, să nu ai nevoie de nimeni, dar recunoști că toate astea sunt doar o mască. Nimeni nu îți poate vedea adevărata față, adevăratul suflet. Te-ai obisnuit cu singurătatea, sau așa te simți in siguranta? De ce până in ziua de azi ești singuratic? De ce îi respingi pe toți? Tu mai bine ca alții știi că nu toți oamenii sunt la fel.

-          De asta mă tem, dacă erau toți la fel ar fi mai ușor.

-          Iartă omule, iartă, căci o să înebunești în tacere.

-          Iertarea nu schimbă și nu șterge faptele.„

Mă opresc, nu are sens, aude doar tăcerea lucrurilor. Ce poate să i se întimple unui om ca să îi fie frică de viață?  Doar el știe răspunsul. Merge la locul lui preferat, la acel mal abrupt, îi place să asculte cum curge apa. Ridică fața în sus, închide ochii, vîntul trece prin păr, strînge iarba în pumni și ascultă, ascultă...

Nu, nu e singur, el iubește în tăcere.

Singuratatea e o gară veche
Cu liniile scoase demult.
În ea nimeni nu vine,

nimeni nu trece...