După ploaie, e așa frumos afară. Stau pe un scaun puțin umed, nu eram atent la el –
eram pe gânduri.
Privesc atent cum picăturile de pe o frunză cad pe iarbă. E așa liniște,
toți au fugit de ploaie. O stare de spirit un pic greoaie, gânduri la viață, la
ceea ce a fost, ce este, ce va fi. Pentru ce suntem noi, pentru ce oamenii au
darul de a zâmbi, de a plânge, de a simți ceea ce simt ; de unde au puteri
pentru a trece peste sițuatii complicate. O liniște totală în suflet – liniște
înainte de furtună – așa spun oamenii.
Gândesc limpede, iubesc trist. Privesc asupra momentelor care s-au petrecut cu
ceva timp în urmă și mă întreb dacă totul are un sens sau pur și simplu viața
curge la vale . Şi dacă pur și simplu așa a fost să fie, dacă totul se întâmplă
în urma faptelor noastre ? Gândesc limpede...
Sute, mii de gânduri, asupra
întâmplărilor, trec prin cap. Dar ar fi putut să fie altceva, ceva să nu se
întâmple sau unele lucruri să meargă altfel ? O taină cât universul de
mare: de ce putem vorbi şi de ce putem merge, de ce putem iubi, răni, săruta,
omorî şi învia ? Puține răspunsuri, sunt doar un om ca și alții, cu o mie
de întrebări și răspunsuri incomplete. Vântul îmi bate în față şi scutură picăturile
de ploaie de pe copac, peste mine.
Mulți oameni apar în viața
noastră, mulți dispar. Semnificația unora este minoră, de unii ne aducem aminte
în clipele vesele, de alții în clipele mai triste, de unii nici nu ne amintim. Dar apar foarte rar, în viață, acei oameni
fară de care îți este greu să respiri.
Ce ne leagă pe noi de alţii? Căci toți suntem diferiți. Care e scopul de
a avea prieteni, de a fi cu cineva împreună? E o deprindere moștenită din trecut?
Frica de singurătate? Nu știu pentru mine ce e.
Frumos apus, după care vine o
noapte senină, stele, lună, şi acele ganduri, la acel om, care te face să respiri
mai greu, sau mai ușor.
No comments:
Post a Comment