Trecut - Prezent

Click înainte de a începe a citi.

           Seara în tren... drum lung. Plictisit te uiți pe geam cum apune soarele. Dintr-o dată parcă totul a aţepit, nici zgomotul de la calea ferată nu se mai aude, de parcă s-a oprit timpul... doar eu și acel asfințit roșu, fierbinte.

              

       Straniu, dar spre seara îți pare totul așa de greoi, dar totodată frumos,  parcă ceva ți-ar răpi răsuflarea. Nu, nu ignora, lasă să te ducă acel val de fierbințeală cât mai departe.  Chipuri diferite, oameni diferiți, momente și senzații plăcute. Îți vezi viața ca o peliculă de film, dar totuși ce cauți acolo?  Zâmbete, tristețe? Bucurii sau dezamăgiri? Cum ai ajuns aici ?

     

       Ce e fericirea? Te întrebi tu privind spre acel orizont roșiatic. Ai avut în viață de toate. Uite-te atent: acea vară, acel  prim sărut ce nu îl vei uita niciodată și tot atunci și prima dragoste. Da… frumoasă vară a fost. Liceu, mmm anii de liceu… prima țigară, nopţi nedormite. Dar nu, nu e ceea ce cauți. Poate e ea? Cea care poate ai iubit-o? Crezi? Acea stație de autobuz, în acea zi posomorâtă, acea fată cu ochi căprui, cu părul auriu, cu zâmbetul mereu pe față. Da, da! Ea e! Ai condus-o până acasă căci nu avea umbrelă și te-ai îndrăgostit. Frumoase amintiri , dar cu cât mergi mai departe devii tot mai trist și mai trist. Atunci aveau totul o limită și realizai asta. Ca și acea fericire… într-o zi posomorâtă ai întâlnit-o  și tot într-o așa zi a și dispărut. Viitor nu mai există, doar durere și… nu merită.

        Trenul semnalează zgomotos și deodată se aude un mârâit nemulțumit. Zâmbești fericit și privești atent ființa ce adorme din nou pe brațele tale. Ce prost sunt, ce căutam eu în spate și nu priveam la mine în brațe… Treci ușurel cu mâna prin părul ei și îi șoptești ”Mulțumesc că ești„.

        Cine te sărută fară motiv? Cui îi place să-ți sară în spate, să te doboare jos, apoi să vă rostogoliți prin iarbă? Cine te mușcă de ureche în timp ce dormi? Cine, când ești supărat foc, se uită la tine cu o privire șireată până bufnești în râs și îți trece totul? Da! Da! Ea…

        O săruți ușurel pe frunte, ea se trezește și întreabă ”Gata? Am ajuns?„. Tu zâmbești și îi răspunzi că nu. Ea somnorosă, cu părul zburlit, se uită într-un ochi  la tine, tu o cuprinzi și îi șoptști ”Am vrut să iți spun doar că ești fericirea mea„.

Dragostea - cea mai mare putere și cea mai mare slăbiciune a omului.

Seara

         Click inainte de a incepe a citi

          Ce amară e cafeaua , soarele apune, ce cer roșu și frumos, vă rog gânduri, fugiți de mine, nu mă chinuiți, sau iarăși e una din acele zile. Știi acele zile care te fac să răsufli cu greutate, acele zile pe care ți-ai dori să le schimbi, acele zile care te fac să strigi de durere. Deodată îți apar in fată peisaje abstracte în alb negru, acele zile pe care le poți vedea in picăturile reci ale toamnei. Banca umedă din parc iși amintește, acele frunze aurii au văzut, eu nu am uitat. Asculta-mă, asculta-mă tu, toamnă, tu, asculta-mă, căci  ești prietena mea, doar tu stii ce simte trupul meu. Tu îmi vezi rasuflarea rece și tu o știi pe ea.

            Deodată tresar, soarele a dispărut, iar e intuneric, gânduri absurde, voința de a schimba ceva, ceva ce nu mai este, ceva ce a dispărut ca stelele spre dimineață. Nu vreau sa inchid ochii, e prea dureros, mi-e frică să mă gandesc ce va fi mai departe, nu vreau să te mai văd, imi fringi sufletul dar imi incălzesti inima. M-am saturat de frumusețea dureroasă, sunt obosit, nu mai vreau vise. Te-am iertat demult. De ce nu ma lasi să plec mai departe, sau eu nu imi doresc asta? Caut  răspunsul in acea zi, mă trezesc din nou acolo, acea banca singuratică, acea toamna rece, acel eu trist, acea ceață deasă prin care se vedea doar un bec care lumina cu greu. In culori de creion văd pașii tăi grabiți, tablouri cu zâmbete, fericire, căldura. Aud pași, pași grabiți, dar ceața nu vrea să îmi arăte nimic... Din nou totul e opac, defapt nu, aud, aud acea muzică când ne priveam in ochi ore intregi si tăceam, taceam si mă uitam in ochii pentru care puteam să trec prin iad numai pentru ca să îi vad o secundă. Văd acea dragoste ce poate fi văzută doar pe filele unei cărți. Vântul rece ma trezeste, mii frig, dar m-ai invatat sa am rabdare, te astept. Cu capul plecat in amintiri greoaie simt o căldura ce se apropie incetșor de mine, nu vreu să privesc in sus, mi-e teamă, știu ce va urma. Nu! fugi de aici, strig in tăcere, dar mână caldă îmi ridică bărbia, si din nou acei ochi, acei ochi doar că acum sunt inlăcrimați, plini de tristețe. Ei mi-au spus totul, am simtit acele buze amare pe fruntea mea, si o șopată, o singură șoaptă ce mi-a luat răsuflarea. “Scuză-mă, adio, te iubesc”. Ajunge, punct pe azi.