Strânge bucata de hârtie în
pumn și o aruncă în foc. De 4 zile încearcă să scrie o scrisoare în care să poată așterne tot trupul,
gândurile, dragostea, frica... Roade pereții cu unghiile, se trage de păr și
adoarme în lacrimi deja de atâta timp; dar cândva erau de nedespărțit - ce
poate schimba o simplă zi? Totul. A rămas un străin într-o lume necunoscută, o
lume opacă, plină de dureri ce te rănesc continuu, iar prafuri din greșelile
tale îți distrug craniul pe dinăuntru. Acolo nu există nici bine, nici rău, ci
doar greu, nori de un negru apăsător și un aer care te sufocă din ce în ce mai
tare. Parfumul ei îl mai simți pe pernă, pe hainele tale mai găsești fire de
păr. De multe ori adormea în brațele tale. Azi toată ziua ai simțit mirosul ei.
Ți se pare ca înnebunești încet, încet, nu mai observi nimic, te trezesși cu ea,
adormi cu ea...
Golește paharul de bourbon și ...
„ Nu arunca această bucată de hârtie, este bucată din sufletul meu. Te rog, citește.
Scuză-mă de acest scris, îmi tremură mâna. Îmi
amintesc de momentele când nu ne era greu să zâmbim. De aici s-a inceput, de la
acel zâmbet ce mi l-ai dăruit cu atâta căldură, cu atâta tandrețe. Poate o să
ți se pară amuzant, dar m-am zăpăcit atunci, nu știam ce e cu mine, de parcă
m-am trezit undeva printr-o câmpie și eram doar noi doi. Puteam să te privesc
ore întregi.
Înghit
noduri privind aceste fotografii de timp îngălbenite, ochii tăi triști îmi
adâncesc rănile și mai mult. Ohh... tu, tu ai fost cea care m-ai învățat să
găsesc luminițe în cele mai întunecate părți ale lumii, tu m-ai făcut să
ințeleg adevăratul gust al ploii, tu mi-ai arătat frumusețea răsăritului și
tristețea apusului. M-ai purtat aiurea prin lucruri simple, frumoase, îmi
cântai dragostea înainte de somn. Eram un om ca toți oamenii, vedeam viața ca
pe un simplu ciclu al universului. Dar tu m-ai prins din zborul acesta, iar
pentru asta, toată viața mea a fost, este și va fi la nesfîrșit dedicată doar
ție. Încă o noapte nedormită, încă un gând gol, încă o amintire ce te alungă în
vise dureroase. ”
Note triste, răsuflare greoaie, cioburi de amintiri... Închizi ochii și o vezi zâmbind, în acea zi
unde s-a oprit timpul pentru todeauna.
„Zilele se aseamănă una cu alta, alerg ca un
șoarece în roata sa. Îți caut privirea printre mii de
ochi,
încerc să aud șoaptele tale când îți citesc scrisorile... Dar nu te găsesc,
unde ești ? Nu te mai găsesc... Toate
podurile s-au scufundat în lacrimile tale...
Dar
a mai rămas ceva ce ne va lega toata viața - acea lună, pe care o priveam
împreună fiind la depărtare... Când într-o seară o vei privi și vei simți o răsuflare
fantomică, greoaie, să îți aduci aminte că undeva, în această lume rece, există
cineva ce iți poartă acea caldură cu care atâta timp ai umplut un suflet.
Cu drag, eu„
